Apel la Divin IV

De când ai trezit a mea inima-mi împietrită
Inima ce-mi ți la piept de tristețe-mi e ferită
Scutită aproape-n totalitate, amărât uneori
Prea rar mă necăjești să reușești să mă dobori
Tot ce ai ajuns să faci, tot ce-ai făcut, iubire
Fie că ai vrut sau nu, mi-ai adus des fericire

Obișnuit din trecut să tot ignor, să rătăcesc
Că-ți simt pasiunea fierbinte sau ți-o răcesc
Refuz să te fac să suferi doar de-al meu drag

Ca-și traversa deșertul cum a făcut un mag

Tu ești steaua de pe cer după care mă ghidez

Lumina soarelui ascuns ce obsesiv o tot urmez

Doar cu tine simt că pot avea o viață cinstită

Nici nu-mi pasă dacă este arsura ce mi-e sortită
Acum pot sfida ce am abandonat de mic copil
Tu-mi luminezi viața, divinul m-ar băga-n azil
Sper că-ți merit mângâierea și efort ce-l depui
Fără să-mi dorești fericire m-ai lăsa al nimănui
Nu contează că greșești, că uneori mă neglijezi
Că concurezi inconștient, în loc să cooperezi
Dar refuz să mă întrec, să te las când nu ții pasul
Nu da drumul mâinii mele, până-mi sună ceasul
Și o să te tot ridic, o să te trag, n-o să m-opresc
Nimic nu poate să mă-mpiedice să te iubesc