Spazme

Sub omenia diafană, ignoranța-i satisface
Mângâie duios ursuzul, ține sufletele-n pace
Destinația-i ambiguă, în fiecare totalitate
Ce determină pisica, ție nu-ți aduce moarte

Ascunde cel ce gustă din cutia lui Pandora
Să te fii uitat-n cer când s-a prăpădit Gomora
Reveria ce-i aducem stimatului năpraznic
Ce străpunge nărăvaș demască tot ce-i falnic

Blestemat e ce dresează incertul din ființă!
Paroxismul fericirii, inhibat de orice știință
Singur îți e destinul de dorești ce se cufundă
Nu voi regăsi vreodată omenia ce nu-i crudă

Nerost

În raport cu paradisul, existența-i e opusă
Atracția intrinsecă, perspectivă ca din husă
E o ceață de confuzie, simțurile sterilizate
Mechanismul cunoscut, mâinile lor pătate

Deci să-l caut după moarte, dacă el există
Sau să-l cobor violent pe materia mea tristă
Istoria repetată, cârmaș orgoliul unui copil
Existența-i mizerabilă pentru Omul cel servil