Rătăcind în pădurea arsă, pierdut în cenușă
Perdea de frunze nu-i, înțeapă ca o tepușă
Să rup ce-a mai rămas... Edenul meu fragil
Copacii gri ce-mi umbresc aerul cald, ostil
Mă înec cu fumul ce în cer continuu-i urcă
Tăciunii-mi ard pielea, poteca mă descurcă
Bat un drum la stânca rece... spre luminiș
Liniștit, melancolic, privesc Luna pe furiș
N-a plouat-n șase zile, lemnul arde neoprit
Apa ce ne-a dat-o cerul e de-un roșu oglindit
Luminișul e sinistru... Luna roșie, încinsă
Prefer exilul din pădure, decât inima respinsă
