Călăul

Vinovat de ce numește omul simplu „a simții”

Sună clopotul procesului, ajutorul nu va veni

Și pe-o scenă de lemn brut, eclipsează ghilotina

Inculpatul următor poate doar să-și accepte vina

Căci ea nu discriminează când are gâtul de tăiat

Tot poporul e de acord, vor să-l termine pe băiat

Nu vrea să moară, a încercat să-și ceară leacul

Dar deja e hotărât că trebuie să-și piardă capul

Călăul nu vrea s-o facă, dar alt fel și el urmează

Crud, dar necesar, cine nu se supune, sângerează

Urcă platforma, îngenunchindu-i umbrei ghilotină

Se aşază pregătit în instrumentul ce curmă, nu alină

Pretinde că-i nedrept, că nu-i singurul om ce simte

Dar nimeni nu-i dă crezare, cu toții susțin că minte

Vede cum lumea se-atacă, ce-a zis e tratat ca erezie

Nimeni nu acceptă că viața fără să simți e anemie

Călăul cu sfoara-n mână trebuie să-i pună capăt

Căci oricând poate să fugă cel ce-i stă și fără lacăt

Dar călăul încă ezită, procesul încă nu se sfârșește

Inculpatul are sfoara-n mână, dar gândul îl ocolește

Trece-o zi, o noapte, călăul în final își arată fața

Sub mască e inculpatul, iar procesul e toată viața

Publicul la rândul lui arată ca cel de pe platformă

Iar ghilotina nu-l ține-nchis nici nu mai are formă

Dar procesul încă nu s-a sfârșit, tot el e responsabil

Căci moartea trebuie invocată, procesul, inevitabil

Îngrozit de realitate brută, tăișul brusc capătă zimți

A atins seninătatea, întreabă: „oare merită să simți?”

În final realizează, el e cel ce singur s-a condamnat

Singura salvare, propria moarte, inculpatul, decapitat