Cum ne lasă-n cer acasă numai aburi și culori
Și ne plimbă greutatea peste pietrele greoi
Să ajungem la origini, să ne aducem înapoi
Să ne piară chef de om, să ne învie în esență
Ce rost are să blestemi derutat, reminiscență
Ca-n reflexia din apă realitatea-i obfuscată
De trăiri și de limbaj, de percepția prea plată
Cine-i autonom din fire tot mănâncă să trăiască
Cine ne-o trimite gânduri tot refuză să vorbească
Cine-s „eu” și cu ce scop mă întreb din grotă
Ce e dincolo de simțuri ne transcede de calotă
Subiectul nu mai este, obiectul nu mai face
Sintagma ne răpește, întregul ni-l desface
Extrospectiv vedem că ne regăsim afară
Introspecția arată, viața n-o să ne dispară
Ce-mi arată și ce văd conștient la intersecție
Sufletul întruchipat, universului, colecție
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu