Aburii calzi ce-i suflu în aerul Olimpului
Focului ce ne încălzește mersul timpului
Prin pădurea vie de teroare, răsună tăcere
În zare civilizația arde, chiar cu plăcere
Trăiesc timp ce-i sumbru, chiar profetic
Sfidez norma socială cu un cinism eretic
Să iau parte la ce-i demn de Armagedon
Adevărul din probleme urcă, din pluton
Atent, alert, entuziasmat de curiozitate
Pădurea-i rece, udă, revoluția-n puritate
Simt, ignorând Daemonii, abat din cale
Mă trezesc ajuns una regnului de animale
Glasul tău prin beznă e Cântecul Morții
Dulce ca omnisciența din spatele sorții
Ispita ființei mele, pasiunea din proces
Moftul pueril mă înstrăinează de succes
Timpul ce mă încălzește cere să iluminez
Nu să-ți caut frumusețea cât mă alienez
Barbaria normalității mi-e subtil mascată
Am un cer de cucerit, bogăția răsturnată
Calea-mi e ascunsă, Pământul e un străin
Ia-mi tortura depravată, rog umil, e-un chin.
Să supun paradisul Tău, să-l fac al nostru
A abandonat copiii, omul a ajuns monstru!
Deci să-ți satisfac visele, să joc rolul ideal,
Să o caut încontinuu, să sper iar fără final?
Calc pe urmele umane, Diogene și Socrate
Simțuri ce îi convine slăbiciunii rău famate
Mi-aș da ființa toată nouă, vreau emancipare
Dar tu vrei să fii om, oamenii au ajuns fiare
Realitatea-i nesupusă, sufletul e descompus
Mila Lui nemărginită, Crucifixul lui Iisus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu